Rucsaci foto – Opinii si Recenzii in 2024
Pentru cei care tin la aparatura foto pe care o detin, indiferent ca motivatia sta intr-o investitie financiara semnificativa sau doar in atasamentul emotional, un rucsac special pentru transport si protectie este un accesoriu esential. Cele mai bune modele ofera siguranta, confort si un spatiu compartimentat optim, insa nu sunt intotdeauna usor de identificat. Canon CB-SL100 se numara printre versiunile care iti ofera interior incapator si usor de organizat, datorita numeroaselor buzunare incluse in design, si este prevazut, in plus, cu sistem de fixare pentru trepied. Daca este important pentru tine sa alegi o versiune cu husa impermeabila, iti recomandam ca alternativa Vanguard Sling Oslo 37.
Tabel comparativ
Rucsac cu design complex care ascunde o multitudine de spatii de depozitare, pe langa compartimentul principal la care accesul se realizeaza prin doua zone. Include spatiu pentru tableta, buzunare interioare si exterioare, pentru accesoriile de dimensiuni medii si mici, si chingi care permit fixarea sigura si confortabila a trepiedului.
Este unul dintre putinele modele construite pentru a fi compatibile cu anumite produse, dar asta nu inseamna ca aparatul tau nu se potriveste formatului, destul de adaptabil de altfel.
Model incapator, cu spatiu generos si elemente care permit organizarea facila a continutului.
Model de rucsac compact pentru aparate tip DSRL, cu interior compartimentat eficient, atat pentru componentele mari, cat si pentru accesoriile de mici dimensiuni. Este livrat impreuna cu husa care asigura impermeabilitatea, bretelele si spatele includ burete pentru confort, iar la exterior poti fixa usor un trepied.
Pentru cei care obisnuiesc sa duca cu ei mai multe accesorii tehnice de dimensiuni mari se poate dovedi o varianta neincapatoare.
Optiune potrivita pentru transportul sigur in oras, pentru sesiuni foto care nu implica mai mult de doua obiective si accesoriile de baza.
Este o varianta potrivita pentru cei care cauta o versiune de dimensiuni medii ce permite depozitarea si transportul unui DSRL cu obiectiv, plus blit, obiectiv suplimentar, incarcator, cabluri si accesoriile de baza. Include compartiment cu structura modulara, care permite asezarea eficienta a obiectelor si buzunar exterior cu spatiu pentru tableta si telefon.
Nu include curea de suport pentru piept, fiind deci mai curand un model de oras, mai putin potrivit pentru deplasari de lunga durata care solicita spatele.
Rucsac cu interior adaptabil si spatiu suficient pentru depozitarea aparatului foto si a accesoriilor de baza necesare proiectului foto.
Pareri despre cei mai buni rucsaci
Cel mai bun rucsac foto trebuie sa iti ofere suficient spatiu pentru toate accesoriile de care ai nevoie, plus protectie si acces facil. Deoarece oferta din magazine este suficient de variata pentru a consuma mult timp cu parcurgerea ei, iti propunem cateva optiuni selectate pe baza popularitatii in randul clientilor care le folosesc deja.
Canon CB-SL100
Canon CB-SL100 difera ca design fata de modelele standard prin structura cu o singura bretea, lata si confortabila, care asigura sustinerea pe un umar, in combinatie cu curele rezistente care asigura distributia uniforma a greutatii. Dimensiune indica un model destul de mare, cu inaltime exterioara de 41cm, dar ingust, cu latime de 24cm si adancime de 22cm.
Este un rucsac foto, la un pret bun,cu interior gandit pentru a fi compatibil cu modelele Canon EOS 700D, DSRL EOS 100D, EOS 750D, EOS 760D si EOS 1300D si include un compartiment pentru echipamentul foto si unul separat pentru tableta, pozitionat exact in spate, cu deschidere cu fermoar, pe lateral.
Compartimentul central include separatori cu scai si poate fi accesat atat prin lateral, cat si pe sus, ambele cai de acces fiind prevazute cu buzunar interior din plasa, cu fermoar, pentru cabluri si accesorii de mici dimensiuni. Mai ai, in plus, la dispozitie, un compartiment suplimentar, sub forma de buzunar exterior, de dimensiuni mai mici, pentru telefon, pixuri etc. prevazut la randul sau cu un un spatiu exterior cu fermoar si clapeta unde poti pastra cheile, gumele Orbit si alte obiecte mici pe care vrei sa le ai la indemana. Include chingi pentru trepied.
Rucsac foto Vanguard:
Vanguard Sling Oslo 37
Pentru cei care cauta un model cu design compact si structura care asigura acces facil la echipament, am inclus in lista de propuneri acest rucsac foto Vanguard cu dimensiuni de 191 x 181 x 130mm. Interiorul este separat in doua compartimente, despartite cu sectiuni din burete cu fixare velcro, care permit modificare spatiului dupa necesitati.
Compartimentul pentru camera foto poate fi accesat direct prin intermediul unei deschideri laterale cu fermoar si include spatiu pentru DSLR si obiectiv, plus cateva buzunare mici, din plasa, pentru card de memorie, baterii, cabluri si alte accesorii mici care nu vrei sa zburde prin rucsac. Deschiderea principala iti ofera de asemenea acces catre acest spatiu, dar trece mai intai printr-un alt compartiment gandit pentru blitz, filtre, telefon si alte obiecte, care include de asemenea un buzunar mai mare si prevazut de data aceasta cu fermoar.
La exterior ai la dispozitie buzunar pentru chei si obiecte mici, pe care doresti sa le pastrezi la indemana, iar pe lateral, un alt spatiu de depozitare, insotit de o catarama, iti permite sa fixezi un selfie stick sau un trepied care se pliaza. Atentie, desi este incapator, nu este un rucsac foarte mare, chiar poate fi considerat printre cele mai mici pentru DSLR, deci evalueaza cu atentie spatiul de care ai nevoie.
Vanguard Adaptor 45
Numeroase pareri despre cei mai buni rucsaci foto vor incadra acest model printre produsele destinate uzului profesional. Pentru inceput iti putem spune ca se poate folosi atat in format rucsac, cat si ca geanta de umar si ca este dimensionat pentru a putea fi luat in cabina cand circuli cu avionul.
Designul include spatiu generos pentru DSLR, obiective, blitz, filtre si sectiune separata pentru accesoriile mici. La exterior ai la dispozitie mai multe chingi, care te ajuta sa adaptezi marimea rucsacului la continutul transportat, astfel incat sa nu joace nimic liber in interior. De asemenea, doua cai de acces laterale, cu fermoar, iti ofera posibilitatea de a ajunge rapid la camera foto, indiferent daca esti dreptaci sau stangaci.
Spre deosebire de alte modele, zona superioara este acoperita cu capac cu buzunar, care asigura atat protectia impotriva apei si hotilor, cat si un spatiu suplimentar in care poti depozita obiecte personale utile. Intreg rucsacul este captusit pentru protectie la socuri mecanice, iar in cazul spatelui si bretelelor, buretele iti asigura confortul in timpul deplasarii.
Rucsac aparat foto DSLR:
Lowepro Tahoe BP 150
Primele caracteristici evidente ale acestui model de rucsac pentru aparat foto sunt designul modern si compact si structura modulara, care iti permite sa depozitezi bine organizat atat un DSRL cu obiectiv, cum este Canon Rebel T51 cu 18 – 135mm, cat si un blitz, plus obiectiv secundar (pana la 50mm) si alte echipamente.
Compartimentul principal este divizat prin intermediul unor elemente din burete, cu scai, care iti permit sa gestionezi spatiile individuale dupa necesitati, pentru a te adapta usor la componetele pe care le iei cu tine. Include de asemenea si buzunar cu fermoar, pentru accesoriile de dimensiuni mici.
La exterior ai la dispozitie un compartiment secundar, mai subtire, cu buzunare pentru tableta, telefon, pixuri, carduri, snur pentru chei si suficient spatiu pentru a organiza eficient toate obiectele tale personale. Doua chingi te ajuta sa ajustezi latimea rucsacului, pentru a pastra cat mai fix pe pozitii continutul din interior, iar un buzunar lateral iti ofera sustinerea necesara pentru termos sau sticla de apa.
Lowepro Format Backpack 150
Daca vrei sa cumperi un rucsac pentru aparat foto DSLR iti recomandam ca optiune si acest model de la Lowepro, cu design modern si format usor patrat, pentru mai mult spatiu interior. Inchiderea se face cu fermoar, care permite accesul facil in compartimentul principal pentru organizarea rapida a echipamentului.
Spatiul este definit de segmente din burete care se fixeaza cu scai, astfel incat sa poata fi prinse exact acolo unde este nevoie pentru a proteja componentele aparatului (obiectiv, blit, incarcator, baterie etc.). Include de asemenea zona separata pentru tableta sau laptop cu diagonala de 10inch si buzunar exterior pentru obiectele personale.
Este un format mai simplu, fara buzunare mici, suplimentare, pentru accesoriile tip card de memorie sau cabluri, insa include buzunare exterioare laterale, in care poti duce in siguranta sticla cu apa sau termosul cu cafea. Structura include burete pentru protectie la socuri termice si confort sporit in timpul mersului, iar bretelele sunt suficient de late pentru a se aseza comod pe umerii tai.
Case Logic KDB 101
Case Logic KDB 101 este o versiune de rucsac pentru laptop si foto cu design robust si incapator care permite, pe langa aparatul DSLR si accesoriile de rigoare, includerea unei tablete de 10inch si a unui laptop cu diagonala de 15inch. Structura interioara este una modulara, interiorul fiind separat prin despartitoare cu velcro pe care le poti include sau scoate dupa necesitati, pentru a putea depozita corect tot ce ai nevoie.
Designul presupune pereti cu burete care asigura protectia la socuri mecanice si stabilitate buna pe sol, plus exterior rezistent la apa. Pe langa compartimentul principal, ai la la dispozitie buzunar interior cu fermoar, pentru obiectele pe care vrei sa le stii la un loc. Pentru cadrele surpriza pe care trebuie sa le prinzi rapid, ai acces direct la camera prin intermediul capacului superior al rucsacului, inchis cu fermoar.
Laptopul si tableta au un spatiu special rezervat, sub forma unui compartiment ingust, lipit de spatele tau, pentru ca obiectele sa fie cat mai in siguranta. Rucsacul este prevazut cu chingi pentru adaptarea la volumul ocupat in interior si curea pentru piept.
Rucsac foto Hama:
Hama Miami 190
Pentru cei care prefera un rucsac foto Hama, propunem modelul Miami 190, cu doua compartimente, unul principal, cu 9 separatoare velcro, buzunar cu scai pentru tableta si buzunar din plasa pentru cabluri si alte accesorii de mici dimensiuni. Este o versiune incapatoare, in care poti depozita usor DSRL-ul cu cateva obiective, incarcator, blitz si alte elemente de echipament de care ai nevoie.
Se diferentiaza de alte modele prin prezenta curelelor suplimentare de sustinere, doua la numar, pozitionate la nivelul pieptului si respectiv, al abdomenului, care asigura distributia greutatii pe spate, astfel incat sa nu simti presiunea pe umeri si coloana. Include de asemenea chinga laterala, care permite fixarea unui trepied in combinatie cu sustinerea oferita de buzunarul lateral de pe aceeasi parte.
In compartimentul secundar ai la dispozitie mai multe buzunare care sa sustina sigur telefonul si incarcatorul sau, pixuri, stick USB, cabluri suplimentare etc. In pachetul de livrare vei primi si o husa de protectie care asigura impermeabilitatea produsului.
Rucsac laptop foto:
RivaCase 7490 (PS) SLR
Daca vrei sa poti duce cu tine si calculatorul, pentru a putea descarca si prelucra usor pozele obtinute, atunci cei mai buni rucsaci foto pentru tine sunt cei care includ si compartiment pentru laptop, cum este modelul RivaCase 7490 (PS) SLR.
Se remarca printr-o structura practica si intuitiva, cu un compartiment principal, dedicat in intregime echipamentului foto, cu noua zone de depozitare, si unul secundar, conceput pentru a gazdui un laptop cu diagonala de pana la 15.6inch.
Nu include buzunare mici pentru accesoriile de dimensiuni reduse, un element caruia s-ar putea sa ii simti lipsa, dar este prevazut la exterior cu doua chingi laterale care permit sustinerea echilibrata si sigura a trepiedului. De asemenea, interiorul este foarte incapator, permitand includerea mai multor obiective, cu blitz, alimentator si alte piese de care ai nevoie. Este prevazut de asemenea cu un buzunar tip plasa, pe care il poti folosi pentru cabluri sau pentru a depozita tableta.
Case Logic SLRC 206
Pentru care cauta un model care sa ofere cat mai multe facilitati de depozitare, pentru ca totul sa stea fix si ordonat, pana la cele mai mici accesorii, recomandam Case Logic SLRC 206. Este prevazut cu un compartiment principal care pozitioneaza camera in partea superioara, permitand accesul direct si rapid, si compartiment secundar pentru laptop. Tot aici gasesti si doua buzunare mari.
In plus, designul include buzunare laterale cu fermoar si insertii din plasa, care iti ofera mici spatii bine delimitate in care poti depozita usor carduri de memorie, cabluri si orice fel de accesorii de dimensiuni reduse pe care vrei sa le gasesti repede. Pe partea frontala, la exterior, rucsacul are un buzunar incapator in care poti aseza telefonul, incarcatorul, cabluri suplimentare, lavete sau servetele pentru curatarea obiectivelor etc.
Exteriorul este acoperit cu material impermeabil, iar in structura peretilor este inclusa spuma memory foam care asigura protectie sporita impotriva socurilor mecanice. De asemenea, pe una dintre partile laterale gasesti chingi concepute special pentru a putea fixa si transporta trepiedul.
Husa foto:
VANGUARD BIIN 5B
Prin husa foto Vanguard BIIN 5B iti propunem de aceasta data o solutie de depozitare, transport si protectie, pentru aparatele de fotografiat digitale compacte. Este confectionata din poliester durabil, rezistent la zgarieturi si include strat de burete care protejeaza impotriva socurilor mecanice.
Are o greutate de doar 45g, fiind asadar foarte usor de adaugat in orice bagaj si poate fi de asemenea purtata agata la de gat, cu ajutorul snurului pe care il primesti in pachetul de livrare. Include catarama care permite fixarea la cureaua pantalonilor, pentru purtare pe sold.
Formatul este unul simplu si compact, cu un singur compartiment principal menit sa incadreze camera foto si una sau doua baterii, in functie de modelul aparatului. Spatiul interior oferit de husa are inaltimea de 95mm, latimea de 58mm si adancimea de 22mm, dimensiuni pe care este bine sa le compari atent cu cele ale dispozitivului de fotografiat, pentru a stabili daca este potrivita ca marime.
Ghid de cumparare
Cauti un rucasc foto, ieftin si bun, usor de organizat, confortabil pentru spatele tau si in care sa poti gasi rapid tot ce ai nevoie? Din fericire exista suficient de multe modele pe piata incat sa poti identifica produsul perfect. Pe de alta parte, multitudinea optiunilor le face mai dificil de evaluat.
Acesti ghid are rolul de a te ajuta sa selectezi varianta optima pentru aparatura ta, tinand cont de dimensiuni, compartimentare interioara, accesorii exterioare si alte elemente relevante.
Tip de aparat: Cel mai simplu criteriu si cel cu care trebuie sa incepi este tipul de aparat cu care lucrezi. Pentru versiunile compacte, vei avea nevoie de un design mult mai simplu si de dimensiuni reduse, care pot lua forma unui mini rucsac sau a unei simple huse cu sustinere pe curea.
Daca vorbim insa despre modele DSLR lucrurile se schimba deja, o data cu aparitia obiectivului detasabil si a altor accesorii care necesita spatiu in plus. Desi majoritatea variantelor de rucsaci foto, la preturi bune, pentru DSLR asigura compatibilitate universala, ceea ce inseamna ca pot fi folositi cu orice aparat, indiferent de brand, este bine sa verifici totusi si acest lucru cand evaluezi produsul.
Protectie: Principalul rol al rucsacului foto este sa asigure aparaturii tale protectie fata de apa si umezeala, praf si socuri mecanice. Patrunderea particulelor de praf este impiedicata prin sistemul de inchidere, care include de cele mai multe ori fermoar. Apa si umezeala sunt tinute la distanta, in diferite grade, in functie de calitatea materialului folosit pentru exterior si de etanseitatea fermoarelor.
Verifica deci cu atentie daca in descrierea produsului se specifica impermeabilitatea printre caracteristici si analizeaza cu atentie si review-urile pentru a afla cat de bine rezista cu adevarat materialul la ploaie. Vei gasi si modele prevazute cu husa suplimentara.
Protectia impotriva socurilor este asigurata in primul rand prin inserarea de burete in structura rucsacului, unele versiuni acordand atentie deosebita zonei care se aseaza de obicei pe sol. In acelasi timp, camera este protejata prin pozitionarea compartimentului dedicat mai aproape de maner si mai departe de sol, si prin sisteme ingenioase de sustinere (burete, hamac etc.).
Compartimentare: Ne referim aici atat la modul de organizare a spatiului interior, cat si la buzunarele exterioare. Pentru ca elementele care sunt adunate dezorganizat in acelasi spatiu se pot lovi sau zgaria unele de altele, cele mai eficiente modele iti vor oferi suficiente zone delimitate pentru a putea aseza separat componentele.
Numarul de sectiuni interioare poate varia de la 3 – 4 pana la peste 10 in functie de model, iar cele mai multe variante vor include bureti separatori cu scai, care pot fi adaptati usor pentru a se potrivi dimensiunilor camerei, obiectivului, blitului etc.
Foarte importante sunt de asemenea si buzunarele destinate organizarii accesoriilor de mici dimensiuni, precum carduri de memorie, baterii, cabluri, filtre etc. Daca vrei sa poti duce cu tine si tableta sau laptop-ul, cauta un model cu compartiment special pentru acest adaos si verifica cu atentie diagonala maxima permisa.
Pentru trepied ai nevoie fie de o bucla de sustinere, montata pe exterior, fie de alt sistem de sustinere tip buzunar sau curea. In cazul in care vrei sa il iei cu tine, analizeaza din timp posibilitatile oferite de rucsacul analizat pentru o fixare confortabila.
Confort: In orice context l-ai folosi, un rucsac foto, la pret bun, trebuie sa iti asigure confort si libertate de miscare. Este insa o conditie cu atat mai importanta pentru cei pasionati de calatorii, dispusi sa transporte aparatura complexa si cu o greutate deloc neglijabila, in afara confortului oferit de oras. Analizeaza deci cu atentie structura bretelelor, care trebuie sa fie late, cu interior din burete, pentru a nu apasa prea dur pe umeri.
De mare ajutor sunt curelele care permit echilibrarea greutatii la nivelul pieptului si abdomenului si buzunarele laterale care asigura accesul usor la sticle cu apa.
Dimensiuni si greutate: Alege cu atentie marimea rucsacului. Ai nevoie de spatiu suficient pentru aparatura ta, insa un interior prea generos nu va reusi sa asigure fixarea corecta a fiecarei componente la locul ei, deci nu exagera, curelele de ajustare nu pot face minuni. Si nu uita ca greutatea rucsacului se adauga la cea a echipamentului, deci pune cu rabdare in balanta confortul, rezistenta, spatiul si kilogramele aduse in plus.
Intrebari frecvente
Merita cumparat un rucsac foto second hand?
Din punct de vedere financiar, iti putem spune ca daca esti in cautarea de rucsaci foto ieftini si buni, magazinele second hand s-ar putea sa nu iti ofere reducerea de pret pe care o doresti. Ca regula de baza, cu cat rucsacul cautat este unul mai accesibil la pret, vei observa ca si reducerea este mai mare, ajungand pana la 50%, insa pentru produsele de marca, de calitate premium, economia ramane pana in 25 – 30%. Ai grija sa verifici cu atentie produsul, fie in poze, fie direct.
De ce e util sa folosesc un rucsac special pentru aparatul foto sau pentru camera video?
Un rucsac conceput special pentru aparatul foto sau camera video iti ofera mai multa siguranta in transport, pentru ca sub designul aparent simplu se ascund principii testate, menite sa asigure protectia fata de socuri mecanice. In primul rand, un astfel de rucsac este compartimentat eficient, astfel incat componentele sa nu se loveasca unele de altele, si in al doilea rand, poti gasi mai usor ce ai nevoie.
Cand e absolut necesar sa imi cumpar un rucsac foto?
Rucsacul foto devine necesar in momentul in care iti cumperi un DSRL de calitate, pe care vrei sa il pastrezi cat mai mult timp, si planuiesti sa iesi din casa pentru a face fotografii. Desi rucsacul este si o solutie foarte buna de depozitare, daca aparatul foto nu este folosit si sta in dulap, nu are nevoie de un astfel de accesoriu.
Cum folosesti si intretii rucsacul foto
Daca ai decis sa investesti intr-un rucsac foto de calitate, este bine sa stii si cum sa il folosesti si sa il intretii corect, pentru a-si pastra cat mai mult timp proprietatile. Iata cateva sfaturi utile.
Impermeabilitatea si sedintele outdoor
Pentru cei care au ales un rucsac care asigura impermeabilitatea fara prezenta unei huse si care petrec mult timp afara, recomandam folosirea periodica a unui spray de impermeabilizare pe exteriorul rucsacului. Acesta are rolul de a pastra capacitatea materialului de a respinge apa.
Curatarea periodica
Pentru a evita tot felul de accidente neplacute este bine sa te asiguri ca interiorul rucsacului este mereu curat, fara nisip, pietricele sau orice fel de resturi ori elemente dure de mici dimensiuni care pot zgaria. Foloseste aspiratorul la o viteza mai redusa si curata bine rucsacul, supa ce ai scos tot echipamentul din interior, insistand pe zonele de imbinare si pe unde gasesti cusaturi. Fa acest lucru macar o data pe luna si dupa fiecare deplasare mai indelungata sau provocatoare.
Ai grija unde il asezi
De multe ori s-ar putea sa te preocupe atat de mult un cadru fain, incat sa nu fii atent unde pui rucsacul. Baltile, pamantul moale, zonele cu praf sau orice fel de murdarie afecteaza materialul si aspectul si inseamna ca va trebui sa treci la curatare cu apa si detergent. Ai grija deci intotdeauna sa il asezi pe o suprafata stabila si cat mai curata.
Nu-l expune la praf, caldura si soare
Si poliesterul este afectat in timp de razele ultraviolete, iar aparatura din interior nu este ajutata deloc de temperaturile excesive, deci evita sa lasi rucsacul in bataia directa a soarelui, chiar si atunci cand nu este canicula. De asemenea, daca stii ca nu il vei folosi o perioada mai lunga, curata-l de praf si pune-l intr-un dulap sau intr-un sac, pentru a preveni depunerea de praf.
Nu uita sa verifici din cand in cand cat de bine sunt stranse chingile si daca cusaturile mai tin la fel de bine ca la inceput.
Lasa un comentariu
0 Comentariu